AU TRECUT 5 LUNI!

Da, au trecut 5 luni, dupa ce trecuse 9! Nu vreau sa vorbesc despre 9 luni, au fost grele, dar ar fi pacat sa spun asta! Sunt convinsa ca sunt femei in viata asta care s-ar oferi sa duca 9 luni ca mine, ca sa poata tine in brate un prunc. Sunt femei care au dus 9 luni muult mai greu decat mine, poate au indurat altele si tot nu s-au plans, asa ca cel mai bine este sa spun ca liniuta Craciunului 2008 a crescut in 2009 si pe 15 august a vrut sa vina in asta lume, sa-si cunoasca familia, sa se intalneasca cu sora ei, care si-a dorit muult de tot sa-i dea Doamne-Doamne o surioara. Ii spuneam ca Doamne-oamne decide ce va fi bebelusul nostru, iar ea, cu o stare de rugaciune spunea: dar, si eu am decis!!! adica de dorinta ei nu tine nimeni cont?
A vrut sa vina pe 15, chiar daca operatia cezariana era programata pentru 19 aug 2009....
era 15 august 2009 dimineatza, 7 fara cateva minute, camera luminata, caci soarele parca intrase tot pe fereastra, iar eu incerc sa ma intorc pe o parte, cu tot cu gabaritul ce-l purtam. Am reusit sa ma sprijin pe cot, si sa ma misc, dar ceva era cald, ba nu, era umed! Era A mica, care mi-a dat primul semn ca vrea sa vina intr-o pe lume intr-o zi sfanta! Nu stiu cum am reusit sa ma ridic in fund pe pat, ca sa ma asigur ca nu visez, nu, nu visam, se rupsese apa, cum se zice!!! Ce sentiment??!! N-am trait pana atunci asa ceva, nu era prima comparatie intre sarcini....Imi amintesc ca la primul control medical( la cea de a 2-a sarcina) cel mai important sfat a fost " Nu compara sarcinile!!" Si oricat am incercat, parca numai asta imi venea in cap, comparatia: N-a miscat la aceleasi saptamani ca A mare, e mai puturoasa, nu mai sunt asa sprintena ca prima data(logic, aveam sub 30 de ani atunci), poftele erau altele....si tot asa!
Cred ca tot destinul vrea sa le incerc pe toate! Daca la prima sarcina n-am avut parte de prima senzatie, ruperea apei acasa cu explozia de sentimente, de teama, de bucurie, de finish "9 luni", de start "functia de mama" sau alte asemenea trairi - ei acum, m-a fericit Dumnezeu sa gust aceatsa traire singura! Dormeam singura in camera si am intrat in actiune intr-o liniste deplina, chiar daca simteam ca vueiste totul in jurul meu, o presiune ce se acumuleaza, era adrenalina, sigur! M-am pregatit un pic la baie, m-am imbracta, dar am revenit iar la baie, caci situatia era asemanatoare, degeaba fusesem, apa era multa si nu reuseam sa o opresc! Nu stiam cata trebuie sa fie sau cum se opreste, nu stiam ce sa fac! M-am intins 30 de secunde, dar era totul la fel...nu mai avea butoiul dop! Prin curaj si il sun pe domnul doctor, ceasul arata 7:02, macar aveam multumirea ca nu-l deranjez pe domnul doctor inainte de ore 7, mai ales ca era si onomastica dansului!! Am lasat modestia/respectul la o parte si am sunat, iar concluzia: Vine bb, cat mai repde ne vedem la clinica! Ajung iar la baie, resusesc sa stabilizez pe moment, iar in drum spre camera mea, il bat pe tati pe picior si ii spun: Hai, trezirea, fii-ta vrea sa o cheme Maria! Se ridica un cap de somnoros de pe perna, se incrunta doua sprancene peste niste ochi impaienjeniti si imi spun cu o voce emotionata Cee??!!, iar eu Da, ce ai auzit!
Langa tati dormea A mare...ce facem cu ea? O luam cu noi, am zis eu, nu putem lasa fata acasa singura! Ne era mila de ea ca trebuia sa o trezim...i-am spus cat de linistita am putut eu sa par, ca mami trebuie sa ajunga la clinica sa vada domnul doctor ce face beelusul, caci nu ma simteam prea bine...adik bla-bla, incetisor sa nu se sperie!
Ne-am pregatit, caci eram fara bagaj facut! La prima nastere am stat d ela 7-8 luni cu bagajul la usa apartamentului, iar acum, stiind ca fac cezariana pest cateva zile nu m-am deranjat sa le adun intr-o geanta cele necesare. Faceam pasi de colo-colo, mai puneam ceva in bagaj, imbracam copila, mai discutam cu tati franturi de idei...la ora 8 fara 10 eram in masina toti 3, pentru ultima data noi 3! A mare era cuminte, linistita, poate un pic adormita, dar destul de atenta la graba mea, la agitatia ce ma panica! Simtisem deja o contractie in timpul foielii mele prin casa, dar am crezut ca mi se pare! Plecam cu masina si dupa 200 de metri revine contractia mai puternica! Panica mea se accentua, caci trebuia sa intru cat mai repede in operatie, nu era permis ca bebe sa se nasca natural, erau 2 motive puternice ce impuneau acest lucru. Ajung la receptia spitalului, ma asez pentru intocmirea internarii. A mare statea langa mine, in picioare, la fel si tati, iar eu brusc le-am spus: gata, puteti sa plecati! Sunt convinsa ca n-ar fi vrut, dar si prezenta lor acolo nu era necesara, cel putin inca!! Eu eram pe maini bune, dar vroiam s astiu ca si copila mea va merge la bunici si isi va petrece timpul frumos pana la aflarea vestii. Esti sigura, ma intreaba tati?!! Da!! O pup pe fata mea si ii spun ca ea va merge acum la bunici si ca va veni mai tarziu cu tati sa ma vada! Ea imi spusese cu ceva vreme in urma ca isi va face griji pentru mine cand voi fi internata, ca ea ce va face, cu cine va dormi cat voi lipsi eu...griji, de ambele parti!
Contractiile deveneau mai dureroase, travaliul era mult mai grabit decat la prima nastere, "puturoasa" se pare ca se grabea, a vrut sa ne arate ca nu e chiar asa!
M-a condus intr-o rezerva cu 2 paturi, in care colega de rezerva era operata, dar nu pentru a aduce un bebe, ci probabil, pentru a reusi sa conceapa, sa poarte si sa nasca un bebe! Ea era anesteziata mai mult, iar eu simteam ca se vede cum se evapora din mine emotiile! Mi s-a spus sa ma schimb in camasa si papucii clinici, am facut-o repede, caci contractiile apareau, parca timpul trecea lent...vine cadrul medical si imi spune sa o insotesc. Fac cativa pasi, si simt cum lasa urme din papuci, da apa inca picura! Imi cer scuze ca ud in urma mea, bunul meu simt m-a facut sa-mi cer scuze...ajung undeva in zona interzisa publicului, scria "Bloc operator", un labirint! Intr-o rezerva ma interogheaza asistenta despre alergii, boli, imi ia o tensiune...niste proceduri preliminare operatiei. Apoi merg la medicul de garda ca sa ma consulte, iar in secundele urmatoare consultului aud medicul d egarda vorbind la telefon cu medicul meu, ii dadea detalii despre mine si bb! M-am reintors in rezerva de interogatoriu si dupa 5 minute m-au condus in sala de operatii! Doamne, eram prima data intr-o sala de operatii, nu mai simteam travaliu, caci era o pauza intre contractii, dar totodata ma minunam unde ma aflam, traiam frica, dar si speranta, ma gandeam la familia mea, ma rugam sa fie bine...un amalgam! Persoana care ma interogase imi arata cum sa ma asez si cum sa stau....era masa de operatie!!! inalta, greu de escaladat, parca sectionata, formata din segmente... M-am asezat in fund cu spatele la spatiul de lucru, deci n-am avut timp sa analizez instrumentarul, nu ca m-as fi priceput cumva! Apare medicul anestezist, care se prezinta rapid si imi explica in cateva cuvinte ce imi va face...era rahie-anestezie. In fund pe masa de operatie, picioarele desfacute, mainile atarnate intre picioare, barbia in piept( atat cat se putea, caci aveam o burtica cu mine, un balon ce incomoda acest procedeu)..si brusc asitenta ce ma interogase ma apuca de umeri, ma cuprinde in brate si staptea cu pietul ei peste ceafa mea. Astfel imi putea presa barbia in piept si ma imobiliza. Apare medicul de garda, care ma consultase si imi sopteste Nu respiri! Anestezistul era la spatele meu, ma da cu o solutie ca m-a facut sa inghet de frig instantaneu si imdiat am simtit ciupituri de tantari, adica imi facuse xilina. Atat de tare ma concentram sa nu ma misc, vroiam s afiu un pacient ascultator, dar parca picioarele tresareau singure, nu le puteam stapani. A urmat intepatura pentru rahie, parca bagase un furtun subtire si il misca inainte-inapoi pentru a nimeni o eventuala gaura! Face cateva miscari si ii aud vocea medicului meu : Ce faci, nu merge?! NU, cred ca ma mut cu o vertebra mai sus!! A inmarmurit!!! Mi-a dat drumul asitenta sa respir un pic si a reluat pozitia cu mine! A decurs repede, sunt convinsa, dar pentru mine a fost un chin sa simt iarasi xilina, sa simt iarasi acel tub ce cauta o intrare in coloana mea! Si a intrat...cat ai numara pana la 5 eram deja intinsa pe pat si se asterneau panzele in jurul meu, tot echipajul era la bord si se apuca de treaba! Simteam in jurul coastelor cum se clatina ceva, era corpul meu, pe care nu-l mi simteam, dar acolo, la coste, fiind granita intre "a simti" si " a nu simti" incercam sa ma gandesc ce se intampla cu mine...ba nu, cu noi, caci apar 2 picioare de bebelus, apoi doctorul imi spune: Cristina, ai o fetita!! Ochii se umezesc fara voia mea, dar nu las lacrimile sa curga caci trebuie sa fiu tare, era o bucurie imensa, mai ales ca retraiam acest sentiment, sa vezi ceva ce n-ai vazut 9 luni, dar ai simtit ca exista, ca se dezvolta, ca te simte....M-am uitat la ceas, era ora 10 fix!!! Au urmat discutii cu echipajul(pe fondul plansului de bebelus, care iesise din piscina ei, si care ma striga cu putere!) despre cum se va numi, le-am spus ca mai am o "Maria" acasa....
Au terminat operatia, m-au mutat la terapie intensiva, si printre fire, aparate, perfuzii, stare de voma, dureri, amorteli si alte trairi ce nimeni nu doreste s ase repete, a aparut familia mea: ambii erau baricadati de echipament steril, parca erau cosmonauti! A mare ma analiza, se uita la apartele din jurul meu, cred ca nu-i placea acum aratam, dar nu stia sa-mi spuna. Am putut doar s-o simt, sa o strang de manuta si sa o intreb daca si-a vazut surioara! Cred ca si pentru ea era o alta lume, caci nu se putea concentra, eu o intrebam ceva si ea ori ma intreba, ori raspundea un pic pe langa subiect.
A urmat spitalizarea mea, timp in care bb a fost ingrijit de echipa de neonatologie, eu m-am refacut treptat si am revenit acasa 4!Acum avem 2 fete, avem 2 Maria!!! A mica avea 3350 de grame, 51 de cm si dormea....era liniste in casa, eu si tati puneam in balanta zilele ce trecuse fara mine acasa si ne inscriam in cursa Familia in 4!!!
Spuneam ca au trecut 5 luni, pentru A mica...papi, somn, baita, si iar papi,...apoi a aparut un zambet, un gangurit, un ras in hohot, a devenit mai sprintena...
De maine incepem mancarica, supa de legume, prima mancare adevarata dupa laptic!!
Succes mami! Succes bebi!!