Cu pasi mici prin noroi

Am cautat o fotografie cu noi, fetele.....n-am gasit, caci n-am nimic mai recent, doar acesta din vara 2010.
Nu despre asta vreau sa spun acum, ci despre o parere prieteneasca....
Mda, o intalnire cu prieteni de familie, mai noi, ce-i drept. Nu stim de vreo 2 ani. Atunci eram insarcinata, o femeie calma, fiind la a doua sarcina stiam cum e sa fii gravida...nimic nou, nu tensiune, emotii controlate...
A aparut si pitica, viata s-a schimbat, eu incerc sa ma impartin 3-4 ....sa ma clonez, sa fiu, sa fiu, sa fiu....
m-am retras, si acum, la o intalnire acceptata cu greu de mine, sa primesc "Esti tare ciudata de cand ai al doilea copil!"
N-aveam pregatit un raspuns, m-am scuzat doar ca n-am nimic cu lumea din jurul meu, ca nu o fac intentionat....
acum, la rece, ma gandesc ca nu merita justificarea, scuzele n-au nici o valoare...nu conteaza
Probabil nu pierd nimic, dar nici nu castig! Astept sa creasca fetele mele si sa-mi permit si eu jumatate de ora de privit la TV, o plimbare in parc fara sa car o maimutica dupa mine sau sa stau in fata masinii de cusut si sa-mi pun neuronu'-creator la incercare....
Imi ramane decat sa zambesc, sa sper, sa trec mai departe....sa nu pun la suflet parerea unei femei(mame)ce avea alte asteptari de la mine.