Zilele trecute am primit cu toata inima in casa mea un vechi prieten...ne stim din clasele primare, cand plecam spre scoala pe drumurile care nu difera cu mult fata de anul in care traim...pe o poteca batatorita, facuta pe langa gard, ce ocolea diverse gropi, croita parca special doar pentru 2 pasi....noi, copii, ne atentionam reciproc ca ne-am stropit dresurile sau pantalonii de scoala...am fost impreuna si in adolescenta, ne vizitam des, ne confesam, ne intelegeam bine de tot. Cei din jurul meu imi spuneau ca nu-i genul meu, ca nu pot avea asa un prieten, ca e alt tipar, ca suntem diferite, daaa, ca despre cea mai buna prietena a mea este vorba.
Am asistat la priemele prietenii cu baietii, adica si eu la intalnirile ei de 1 zi sau 10, si ea la ale mele. Nu a asistat la propriu, ci a fost langa mine cand mi-au sticlit ochii, cand pluteam de emotii, ne-am sfatuit, ne-am srpijinit.
Sa revin la zilele trecute....a venit, am discutat despre copii, caci asta ne preocupa acum, dar printre probleme, mi-a trantit o replica ce sugera ca eu am actionat intr-un moment al vietii si nu asa cum am relatat eu ca s-a intamplat. Nu conteaza intamplarea, derularea, ci parerea ei. Asta m-a zdruncinat, inca o data mi-a fost divedit ca si cel mai bun prieten interpreteaza cum vrea, si nu asa cum ii explici tu. Nu e prima data cand de la ea primesc o referire la o actiune veche de tot.
Prin astfel de faze, inevitabil, incep sa selectez ce pun pe tava, caci stiu ca nimeni nu te vede asa cum esti, ca nimeni nu te intelege asa cum vrei sa fii inteles...si ceea ce doare cel mai tare este dezamagirea tarzie...simti ca ai acordat degeaba timp, incredere si respect!
Nu pot sa inchei prietenia, au fost alte momente mult mai dure care puteau pune capat prieteniei, dar exista totusi ceva ce ne leaga...atunci, nu-mi ramane decat sa creez limite, sa gandesc de 2x.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu